Politica de rambursare

Ultima actualizare: 14 octombrie 2026

Ne dorim ca fiecare persoană care plătește să poată viziona filmul. Dacă ceva nu funcționează, rezolvăm — reparăm accesul sau returnăm banii.

Scrieți-ne la contact@floareavietii.md. Răspundem în cel mult 2 zile lucrătoare.

Dacă filmul nu pornește sau se întrerupe

Aceasta este situația cea mai importantă și o tratăm prioritar.

Dacă filmul nu pornește, se oprește repetat, sau calitatea primită este vizibil inferioară celei achiziționate, aveți dreptul, la alegerea dumneavoastră, la:

  1. repararea accesului — prelungim perioada de vizionare cu cel puțin durata pierdută, fără costuri suplimentare; sau
  2. rambursarea integrală, dacă problema nu poate fi remediată într-un termen rezonabil.

Nu vă cerem dovezi complicate. Ne este suficient să ne spuneți ce s-a întâmplat, aproximativ când, și de pe ce dispozitiv ați încercat.

Dacă ați cumpărat din greșeală

Dacă nu ați început încă vizionarea, vă rambursăm integral, la simpla cerere, în termen de 14 zile de la achiziție.

Dacă ați cumpărat de două ori

Dacă ați plătit accidental de două ori pentru același film, rambursăm integral plata suplimentară. Ne puteți scrie, dar de regulă observăm singuri și returnăm fără să fie nevoie să cereți.

Conform normelor europene privind conținutul digital, dreptul de retragere în termen de 14 zile se pierde în momentul în care începe redarea, dacă ați consimțit expres la începerea executării și ați luat la cunoștință că astfel vă pierdeți dreptul de retragere.

Prin apăsarea butonului play vă exprimați acest consimțământ.

Până în momentul primei redări, dreptul de retragere rămâne integral valabil — vedeți secțiunea „Dacă ați cumpărat din greșeală".

Această clauză nu limitează drepturile dumneavoastră în cazul unui produs defect: dacă filmul nu funcționează, rambursarea rămâne posibilă și după începerea redării.

Când nu rambursăm

Cum primiți banii

Rambursările se fac prin Gumroad, pe metoda de plată folosită la achiziție, în termen de cel mult 14 zile de la aprobare. Momentul creditării efective depinde de banca dumneavoastră.

Înainte de a contesta plata la bancă

Dacă aveți o problemă, scrieți-ne întâi. O contestație bancară (chargeback) durează săptămâni și blochează accesul între timp. Noi răspundem în 2 zile lucrătoare și, dacă vi se cuvine o rambursare, o facem imediat.

Achiziții făcute până la 13 octombrie 2026

Acestea au fost procesate de Paddle.com, în calitate de comerciant înregistrat (Merchant of Record). Tot ce scrie mai sus li se aplică și lor: scrieți-ne la contact@floareavietii.md și ne ocupăm de rambursare. Vă puteți adresa și direct Paddle, la paddle.net.